Existenţialism în Fereastra Mică a Sâmbetei

“Noi oamenii suntem singurele creaturi pentru care propria existenţă este o problemă” ,

“Ceea ce îi înspăimântă pe mulţi în legătură cu moartea nu este pierderea viitorului ci pierderea trecutului”

M.D. Irvin Yalom

Cu puţin timp în urmă am parcurs împreună cu o prietenă bună Creasta Făgăraşului integral de la vest la est. A fost o călătorie, o experienţă, o trăire în sine. De când am lăsat maşina în spatele nostru şi am început urcarea cu rucsacii grei în care aveam cele necesare pentru cele patru zile cât planificasem să dureze călătoria am simțit cum se schimbă ceva, cum pe lăngă locurile minunate pe care doream să le văd voi descoperi și altele și cum în afară de lucrurile pe care vroiam să le aflu mai sunt și altele care stau să iasă din cutie. Cu toate acestea spre deosebire de alte dăți când probabil că aceste necunoscute mi-ar fi produs o stare de agitație și cel mai probabil aș fi vorbit până aerul din plămâni cât și răbdarea interlocutorului s-ar fi terminat, acum ceea ce simțeam era o senzație placută de calm interior.

Îmi aminteam de vorbele unei colege de facultate care spunea că tocmai a trăi cu incertitudinea e semn de sănătate mentală și în acest sens să nu uit să mă indoiesc mereu chiar și de ceea ce mintea mea produce. Prin urmare mergeam și mă îndoiam la fiecare pas de fiecare gând și acel sentiment de calm interior de bine, de apartenență la acel decor sălbatic era tot acolo. Chiar și atunci când într-o pauză ne-am trezit înconjurați de căinii de la o stână am simțit că tot ceea ce trebuie să fac este să rămân așezat pe pământ și să strig la ciobani să-i cheme și că va fi bine. Poate pentru mulți sună banal însă de acolo de unde vin eu, din hăul cel negru al fricii și al monștrilor interiori care ba luau chipul lui Bob din serialul Twin Peaks, ba al clovnului din IT, ba a fetiței din The ring, ba al gemenelor din Shining și lista ar putea să continue, aceste sentimente de liniște și calm nu sunt atât de familiare. Acolo pe acel tărâm un singur sentiment era prezent mereu, era frica că ceva rău s-ar putea întâmpla oricând, ceva atât de mare si de negru încât nu poate fi descris, pus în cuvinte sau desenat in imagini și exclus de a fi conținut. Era răul suprem de care nu se vorbește cel cu care eram eu obisnuit să călătoresc in mine. Umblam cu Umbra in permanență lângă mine și nu mai știam cum să fac să nu mă uit la ea…………

Iar acum calm liniște pace, împăcare………..de unde toate acestea……probabil că urma sigur să mi se întâmple ceva foarte foarte rău, în mod cert era liniștea dinaintea unei catastrofe……și mai mergeam și mă mai îndoiam un pic și mai schimbam două vorbe în câteva ore cu amica mea și mai mergeam și de fiecare dată când frica și teroarea incepeau să-mi dea târcoale brusc dispăreau și mă lăsau buimac. Să iți fie dor de aceste sentimente doar pentru că cu ele te-ai obișnuit să trăiești mai mult decât cu altele nu e ceva chiar așa rar pentru noi oamenii deși sună ciudat. Este practic și interpretatea pe care o putem da citatului lui Yalom, faptul că suntem speriați de pierderea trecutului indiferent cât de dureros sau trist a fost pentru noi este explicat de pierderea predictibilității pe care acele lucruri așa cum erau ele de nasoale ne-o aduceau trăindu-le iar și iar. Predictibiliatea care la rândul ei se transformă în senzația de control asupra propriei vieți și de ce nu, poate și într-un sentiment de perenitate.

Ajunși la refugiul din Fereastra mică a sâmbetei, după o zi grea, obositoare și foarte apăsătoare ne-am spus cele nevorbite în timpul zilei și ne-am retras la somn destul de repede întrucât ne aștepta o zi extrem de lungă și de grea, ultima de altfel din călătoria noastră. Eu am pus cortul lângă refugiu, Paula a ales să nu își mai monteze cortul și să doarmă in refugiu care este pus într-o șa între două văi.

Am adormit dar mă trezeam des de la crampele musculare și de la vântul care îmi zgâlțâia cortul și iar sentimentul de liniște și calm chiar gânduri amuzante cum că uite mă simt și eu cum se simt alpiniștii în munții mari. La un moment dat am deschis cortul și am ieșit din el în toiul noptii. Ceea ce m-a izbit instantaneu a fost lumina lunii care o percepeam ca pe a unui reflector rece îndreptat fix pe mine. Singurul lucru pe care îl auzeam era zgomotul vântului, totul era de un pustiu etern iar silueta refugiului, culmile din jur, iarba culcată la pământ și zgomot, vuiet, hau, iar eu parcă mă aflam pe o scenă în mijlocul acestui decor parcă din altă lume. În toată viața mea nu am avut o senzație atât de clară că nu sunt nici măcar cât un grăunte de nisip în toată ecuația și că sunt atât de vulnerabil încât doar vântul mă poate dezintegra într-o fractiune de secundă. Că sunt aruncat pur și simplu acolo în vâltoarea aceea și că nu am nici un control asupra a nimic din ceea ce este în jurul meu.

Ceea ce a venit în același timp cu cele descrise mai sus înlănțuit de ele și întregindu-le a fost sentimentul imens de viu. De a fi in viața, de a iubi acest lucru. Am ințeles în momentul acela ideea exprimată in literatură de a imbrătișa moartea pentru a putea să trăiesti din plin. De a accepta că esti vulnerabil ca să poți să te bucuri de ce este în jurul tău, de a nu respinge ideea de moarte tocmai pentru ca să poți să te bucuri de viață. De a trăi în aici și acum, de a nu refuza momentul prezent pentru a retrăi ceva din trecut sau a visa cu ochii deschisi la ceva dintr-un viitor ipotetic.

Simt că am înteles foarte multe în acele minute din vuiet și din noapte și mi-am explicat poate de unde calmul acela și linistea pe care nu o putem explica la fel cum simt că toate aceste daruri pe care mintea mi le face sunt pentru a fi primite umil și cu gratitudinea conturării de sens.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: