” There’s unconditional love there. You hear that phrase a lot but it’s real with me and her. She loves me in spite of everything, in spite of myself. She has saved my life more than once. She’s always been there with her love, and it has certainly made me forget the pain for a long time, many times. When it gets dark and everybody’s gone home and the lights are turned off, it’s just me and her.
We get old and get used to each other. We think alike. We read each other’s minds. We know what the other wants without asking. Sometimes we irritate each other a little bit. Maybe sometimes take each other for granted. But once in a while, like today, I meditate on it and realize how lucky I am to share my life with the greatest woman I ever met. You still fascinate and inspire me. You influence me for the better. You’re the object of my desire, the Earthly reason for my existence.
I love you very much.“
John (Johnny Cash’s 1994 note to his second wife June)
Când două inimi bat în același ritm sau două minți gândesc la fel ori dintr-o respirație se hrănesc doi sau când dragostea nu are o direcție sau o margine ci mai degrabă este omniprezentă și atotconținătoare. Când fiecare pas este de fapt o legănare în îmbrățișarea celuilalt și când eu-l este în relație cu celălalt.
Diferența dintre a trăi prin altul și a trăi pentru a-l primi pe celălalt și în același timp a fi acolo pentru el. Când pasiunea nu pârjolește prin intensitatea ei neconținută ci te ia în brațe și te încălzește permanent fără să te sufoce sau să nu fie de ajuns. Când e fix atât cât ai tu nevoie în acel moment.
Când validarea nu are nevoie de probe de curaj sau de foc sau de dragoste ci se face prin simpla prezență autentică alături de celălalt și este resimțită ca acele gânduri de la marginea cuvintelor, acel îmi dau seama ce simți și îți răspund cu ce ai nevoie de la mine.
Există o permanență a permisiunilor de a explora, de a exprima emoțiile așa cum vin, de a fi de ajuns, de a fii tu, de a simți, de a crește, de a fi copil, de a te bucura sau de a fii trist pe de altă parte. Există o resursă care oferă consolare în momentele de tristețe.
Te uiți la tine și te vezi cu totul și te arăți și celuilalt la fel și esti primit fără să fii condiționat în acest proces de acceptare. Și te simți în siguranță, te simți iubit, te simți al tău și crești și te dezvolți și înveți, din cum ești oglindit, să fii și tu pentu tine, să poți să te reglezi și singur și cel mai important înveți că nu doar tu ești ok ci și lumea e un loc ok și sigur care te primește și îți oferă pentru ca să poată să te vadă și să se acordeze la ceea ce ai tu de oferit exact cum ai tu de dăruit.
Se simte autentic și nedeformat, natural, poate câteodată pare prea simplu și ești tentat să cauți după stare să o complici un pic dar de fapt tocmai autenticitatea e cea care o face să o simți așa pentru că undeva în adâncul tău există o amprentă, o mostră și când acestea două se potrivesc barierele, defensele și tot ce e complicat în atașament dispar.
Când simțim în cel de lângă noi o bază de siguranță la care putem apela ori de câte ori simțim că e nevoie și când sentimentul dominant este că el va fi acolo și fără să fie nevoie de asigurări sau certitudini știm că vom primi ce avem nevoie de la el. În același timp prin empatie el simte ce simțim noi dar realizează că sunt emoțiile noastre și le diferențiază de ale lui. Și așa ni le poate oglindi și ne poate ajuta să le conținem. Iar noi vedem și suntem acolo în acel proces și pentru a învăța cum să facem singuri data următoare. A mai trecut o zi am mai crescut un pic, nimeni nu s-a supărat și amândoi suntem tot acolo, tot unul pentru celălalt fără să uităm de noi și fără să ne amestecăm unul cu altul .
Faptul că suntem insolubili unul în altul ne oferă posibilitatea să facem parte din întregul ce îl putem numi relație de atașament. Să ne dăm voie acum după ce l-am descris așa cum am putut mai bine să îl simțim ca atașament securizant.
Acel obiect al dorinței noastre acel motiv pământesc al existenței noastre.
Acea dragoste pe care o primim în ciuda tuturor întâmplărilor chiar și in ciuda propriei noastre minți câteodată.
Acel simplu vom trăi și vom iubi.
Răzvan Popa 