Să ne aducem aminte…..

“The seed of suffering in you may be strong, but don’t wait until you have no more suffering before allowing yourself to be happy.”

Thich Nhat Hanh

Câteodată să ne aducem aminte poate fi cel mai frumos lucru pe care ni-l putem oferi într-un moment, miros de cozonac cald, de paine proaspătă, fericirea de a putea sa faci orice iți trece prin cap, brațe care se întind și te cuprind, alint, joacă, zâmbet de mamă și siguranța de tată.

Alte dăți însă amintirile din aceiași perioadă și cu aceiași protagoniști ne aduc amar în gât cum îmi spunea cineva foarte drag mie sau lacrimi în ochi sau întrebarea care efectiv nu ne părăsește băi și totuși de ce. De ce s-au purtat așa. E destul de clar că nu ne place să ne aducem aminte de suferință, de parcă durerea e ceva ce trebuie uitat cât mai repede și trebuie trecut repede peste ea ca și cum nu s-ar fi întâmplat, ca și cum ar fi fost din vina noastră sau poate chiar înainte să fi început să doară dacă e posibil. De parcă pe lângă dificultatea de a sta cu emotiile acelea care nu ne plac ne e rușine de ele.

Ne e rușine de suferința noastră.

Pentru ca suferința noastră o considerăm și vină și povara și crucea nevăzută pe care o purtăm pe umeri. Ceva ce a intrat atât de adânc și de atât de mult timp încât am devenit una cu ea. Suferința suntem noi și noi suntem lacrimile noastre. Și sunt momente când parcă nu e loc de mai mult. Și sunt momente când lucruri pe care le trăim în prezent deschid ușa și lasă să iasă………să curgă și să nu se mai oprească.

Și atunci poate ne vom năpusti pe cel de lângă noi sau chiar pe cei care pe lăngă cele mai frumoase zâmbete din lume ne-au dăruit și aceste lacrimi fără de capăt. O vom face cu toată furia pe care nu am putut să o arătăm atunci când am fost mici. O vom face de parcă luptăm pentru viața noastră și într-un fel chiar o facem pentru că vrem o viață în care să nu doară, o viața care să nu plângă mai tare decât poate sufletul nostru să audă.

Se poate să rănim și să fim răniți iar.

Se poate să fugim cât mai departe.

Sau pur și simplu să înghețăm de spaimă.

Și după ce toate acestea par să se fi încheiat să ne trezim amețiti ca dintr-un vis urât și să ne întrebăm ce a fost ce tocmai am trăit și în mod evident de ce a fost nevoie de așa ceva. De obicei suntem însă prea confuzi prea obosiți ca să putem face sens și ne pansăm cu ce avem la îndemână. Un pahar sau mai multe, ceva dulce sau sarat care să umple golul lăsat de furtuna prin care am trecut sau substanțe care mai de care mai colorate care să o picteze în ceva la care să ne putem uita, chiar dacă ce privim și ce am trăit sunt lucruri total diferite, orice doar să putem să trecem peste.

Și dacă ne uităm în trecutul nostru vedem cum ciclic trecem prin așa ceva. Vedem cum oscilăm între atracția fața de cei pe care îi iubim și frica de ei. Și parcă suntem fără soluție și simțim cum obosim și cum nu putem duce la infinit această luptă dar la fel și cum nu avem nici o strategie de ieșire.

Cele de mai sus au ieșit la suprafață în timp ce pregăteam o prezentare ce avea legatură cu atașamentul și cele ce urmează câteva ore mai târziu. Treceam printr-o parcare și mă gandeam cum pare că nu am cum să ies din stare și deodată m-am oprit să îmi notez câteva idei să nu le uit și după două rânduri de durere am scris următoarele atât pentru mine cât și pentru cei cărora aveam să le țin prezentarea.

Să ne aducem aminte că oamenii sunt buni.

Să ne aducem aminte că în bunătatea lor oamenii au nevoie de dragoste ca să poată să ofere dragoste.

Să ne aducem aminte că trauma doare.

Să ne aducem aminte că în intenția lor de a supraviețui durerii oamenii reacționează în feluri în care pot să rănească și să facă rău altora.

Să ne aducem aminte că și noi suntem oameni.

Să ne aducem aminte că și ei sunt oameni .

Să ne aducem aminte că și pe noi ne doare.

Să ne aducem aminte că și noi am provocat durere.

Să ne aducem aminte că și noi ne-am dorit întelegere.

Să ne aducem aminte că și noi am căutat iertare.

Să ne aducem aminte cât de tare doare.

Să ne aducem aminte cum e să primești dragoste.

Să ne aducem aminte cum e să fii înțeles

Să ne aducem aminte cum se simte să fii îmbrățisat de persoana pe care o iubești.

Să ne aducem aminte cum e să fim iubiți pentru ceea ce suntem și nu pentru cum suntem.

Să ne aducem aminte de noi.

Să ne aducem aminte să ne iubim pe noi.

Ca să putem să-i iubim pe ei.

Pe ei cei dragi nouă și pe cei dragi lor…………….

One thought on “Să ne aducem aminte…..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: