Glasul tăcerii…..

“As happens sometimes, a moment settled and hovered and remained for much more than a moment. And sound stopped and movement stopped for much, much more than a moment.”

― John Steinbeck, Of Mice and Men

Atunci când cineva pleacă cred că cel mai greu de suportat este tăcerea care rămâne în locul lui, o tăcere atotcuprinzătoare care umple deodată locul lăsat liber în relație. Este o tăcere surdă pe care o asemănăm cu o durere doar că nu tăcerea ne doare ci ce știm că a ieșit din spațiul pe care îl împărteam cu persoana respectivă. Și doare pentru că este unic și ireplicabil.

Rămân amintiri care la început ne bântuie ca niște fantome sălbatice pentru ca apoi dacă procesăm doliul lăsat în noi de cel care a plecat să devină un tribut al relației, tribut care poate intr-o zi ne va aduce un surâs pe chip. Un zâmbet pentru ce am însemnat unul pentru altul, pentru zilele cu soare și lacrimile ce ne-au curs pe obraji, pentru viața și ce am împărțit împreună, pentru cât am crescut și pentru cum am rămas copii și ne-am jucat și ne-am certat și ne-am împărtit jucăriile și prăjiturile.

Trăim adulți fiind ceea ce nu ne-am lăsat să simțim când eram copii și ne găseam abandonați sau neglijați de cei mai mari și mai întelepți pe care îi iubeam sau pentru ce am simțit însă a fost prea puternic să înțelegem și am încercat să refacem de atunci și până în prezent. Și tot adulți fiind ne uităm în oglindă cum ne curg lacrimile șiroaie pe obraji în timp ce avem fața jumătate ascunsă în umărul celui ce urmează să plece.

Lacrimi atemporale……..Lacrimile tăcerii………..Lacrimile vieții…..

Iar ochii din care curg șiroaie sunt poate cei mai speriați ochi pe care i-am vazut vreodata când ne-am privit în oglindă, atât de speriați încât parcă nu ne vine să credem că sunt ai noștri când de fapt sunt ochii acelui copil pe care îl cautăm atât de intens în noi pe parcursul terapiei sau al orelor de dezvoltare personală sau al momentelor când vrem să ne oblojim trecutul. Ce poate fi mai potrivit decât o oglindă ca să întelegem că acel copil cu a lui privire se uită peste umărul celui care pleacă fix la noi și nicăieri în altă parte. Poate de data aceasta îl vom vedea……..poate de data aceasta nu vom mai fugi de durerea lui………poate de data aceasta nu îl vom mai respinge…….poate de data aceasta îl vom iubi așa cum nu am avut curajul să ne iubim pe noi vreodată…….

O dragoste fără de margini.

Dragostea așa cum am așteptat-o să vină de la părinți cu mult după ce momentul în care ei ne-o mai puteau oferi apusese pentru ca apoi să o pretindem de la partenerii nostri și să suferim în relații confuzați de faptul că ei nu întelegeau de ce nu erau de ajuns. Și nu erau de ajuns pentru că nimeni în afară de noi nu ne poate umple trecutul suferind în locul nostru și punând dragoste acolo de unde noi trebuie să lăsăm lacrimile să plece întăi.

Oricât ne vom zbate și ne vom împotrivi acest drum prin tăcerea lasată de cel care pleacă e un drum pe care copilul nostru îl are de făcut de unul singur dacă noi nu îi suntem aproape și noi îi vom fi aproape când nu ne vom mai speria de tăcere și de durere. Când vom vedea ca suntem mai mult………..

Durerea, tristețea, tăcerea sunt rotunde ca niște sfere, putem să le parcurgem din interior și atunci universul nostru se va limita la ele sau din exterior și atunci vom păși pe ele liberi, privind cu încredere în incertitudinea și infinitatea vieții din care și ele sunt o parte.

Și facem asta de mână cu cel mic din noi având grijă să umplem golurile lăsate de cei ce au plecat cu dragostea pe care o avem pentru viața și pentru noi. Ascultând tăcerea vom putea intr-un final să ne auzim pe noi și să ajungem la autenticitate.

Să ajungem la noi.

Așa nimic din ce am adus amandoi în relație nu va fi în van, nici lacrimile, nici durerea, nici tristețea, așa dragostea va supraviețui tăcerii fără a fi secătuită de aceasta. Așa poate fi inglobat ceea ce părea a fi fără de sens și putem mulțumi tăcerii pentru rolul ei și nouă pentru ce am devenit și celui alături de care am creeat spațiul pe care tăcerea avea să îl umple la începutul celor scrise de mine azi.

Așa restul nu va fi tăcere……

Mulțumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: