Un altfel de răsărit

“The sun,–the bright sun, that brings back, not light alone, but new life, and hope, and freshness to man–burst upon the crowded city in clear and radiant glory. Through costly-coloured glass and paper-mended window, through cathedral dome and rotten crevice, it shed its equal ray.”
― Charles Dickens, Oliver Twist

Când primesti din partea unor persoane cu care nu te cunoști atât de bine remarci de genul ” a început să iasă soarele” legate de persoana ta pe lângă grija pe care o simți vine automat, sau cel puțin în cazul meu așa a fost, întrebarea : Oare cât de mare a fost umbra de fapt și cât de adânc hăul….. ?

Mai târziu în timpul serii în cadrul unei sesiuni de yoga online auzi : “atenția se cultivă, liniștea se cultivă ” și gândul mă duce la viața în sine se cultivă………întâi se seamănă se culege pentru ca ulterior să se cultive și în final pentru va da rod.

Despre umbră și rod simt să scriu azi și nu pentru că le văd ca fiind în antiteză, dimpotrivă pentru că îmi pare că derivă una din cealaltă. S-a scris mult de tot despre umbră, despre partea întunecată din noi despre cum acolo sunt trimise toate acele trăsături sau părți ale noastre pe care refuzăm să le vedem și să le acceptăm la noi.

Deși este evident vorba de multă respingere de sine și de multă suferință precum și de negarea unei părți din noi umbra este în continuare înconjurată de un nor de mistic, provoacă teamă și este privită ca ceva machiavelic de mulți dintre noi. Cum ar fi însă să privim suferința din spatele umbrei, durerea care apasă pe umerii ei iar dacă nu putem empatiza cu ea, vă propun un exercițiu de imaginație. Închideți ochii și imaginati-vă ca sunteți copil și cum vă jucați în cameră și cum explorați și cum vă bucurați și vă tot împiedicați de picioarele părintelui pentru ca brusc să fiți luați la ceartă și poate și la bataie, doar pentru ca el a avut o zi proastă. Ceea ce probabil că veți simți va fi vină și rușine și poate furie.

Vina o veti simți pentru comportamentul pe care părintele vi-l reprosează, pentru ceea ce se presupune că ați făcut greșit, rușinea o veți simți pentru ca sunteți într-un fel greșit care îi supără atât de rău pe cei care țin la voi iar furia o veți simți ca răspuns la ceea ce sunteți supuși în acele momente. Evident că nimic din cele de mai sus nu sunt ceva pentru care să purtați vreo vină însă așa suntem majoritatea dintre noi când suntem copii. Nu putem să vedem părintele și bun și rău în același timp pentru că efectiv așa e el ca om ci doar atoatebun sau atoaterău și cum atoaterău este o imagine cu care nu putem trăi atunci referitoare la cei de care suntem dependenți pentru a-i vedea și atoatebuni luăm vina asupra noastră. Și ne considerăm stricați, nedemni de dragostea părintească și ne e rușine ca suntem așa. Mare mare rușine……….

Atât de mare încât ajungem să negăm partea aceea din noi să o respingem doar și pentru că acolo considerăm că este răul acela pe care l-am făcut cândva și cu care l-am supărat atât de tare pe părintele nostru, pe zeul de atunci și omul de acum. Și așa se naște umbra care va fi mereu alături de noi și va primi din acel moment toată negarea existenței ei și toată respingerea noastră.

Toate acestea se întâmplă când suntem mici și când nevoia noastră de dragoste și de contact este vitală în dezvoltarea noastră. Umbra fiind parte din noi nu are nevoi diferite doar că spre deosebire de restul ființei noastre nu primește nici din exterior și nici de la noi, dimpotrivă tot ceea ce primește este ignorare, respingere și câteodată chiar sentimente de ură pentru că există. Și trebuie să crească și să traiască cu ceea ce primește și să se dezvolte. Nu are cum altfel existența ei nefiind in fapt ceva în controlul ei ci legat în mod implicit și dependent de viața noastră. Cât noi trăim și ea va fi acolo, cât noi respirăm și ea va trebui să ducă toată durerea pe care i-o provocăm cu comportamentul nostru.

Umbra nu a ales să fie așa, nu a ales ce să conțină așa cum nici noi nu ne-am ales părinții sau experiențele timpurii mai plăcute sau mai puțin plăcute pe care le-am avut. Și umbra va învăța să se hrănească cu respingere să traiască din ura de sine, să existe în ciuda negării. Și va deveni din ce în ce mai puternică pe masură ce este respinsă mai mult. Va fi plină de ură și de dorința de răzbunare la suprafață pentru că asta am pus noi acolo și va avea momente când puternică fiind ne va domina. Va ieși la suprafață și va face rău, atât nouă cât si celor din jur. Iar reacția noastră ulterioară și a celor dragi pe care i-am rănit va fi una de natură să întărească cele de mai sus.

Și asta poate continua și putem ajunge un fel de Negru Împărat din basme……………

Dacă însă ne întoarcem fața spre umbră și ne uităm la ea și nu fugim la primele ei manifestări, practic dacă stăm cu ea la modul conștient atunci când apare ceea ce vom vedea sub toate acele manifestări violente și primitve, vom vedea acel copil, ne vom vedea partea aceea din noi la vârsta la care am ales să o respingem.

Nu a crescut doar a evoluat și a supraviețuit cu ce i-am dat noi de mâncare. Nevoia de dragoste și de acceptare este uriașă. Dacă realizăm acest lucru putem spune că a început să iasă soarele. Și asta pentru ca numai acceptând umbra ca parte din noi putem să o integram cu gândirea noastră de adult de care altfel este separată total. Și iese soarele pentru că adulți fiind am învățat să avem grijă, să mângăiem, să iubim, să oferim, să fim acolo……..

Și așa ajung la gândul că viața se cultivă. Pe masură ce avem grijă de umbră și îi dăm tot ceea ce i-am refuzat vreodată. Pe masură ce începem să ne comportăm cum noi așa cum avem pretenția să înceapă să o facă părinții noștri care ne-au rănit. Diferența e ca dacă de cele mai multe ori ei nu mai pot pentru că ori nu știu cum, ori nu consideră, ori nu mai sunt, noi nu trebuie decât să ne uităm cu atenție, cea care se cultivă, cu acceptare, cu empatie în noi. Dacă facem asta vom ști cum să ne purtăm cu umbra. Dacă facem asta vom sti cum să iubim umbra. Daca facem asta în timp umbra ne va iubi și ea pe noi. Nu se va schimba complet dar va fi ceva care să se poată exprima și fară efectele de până atunci.

Și așa iese soarele, așa vine primăvara că tot am vorbit și de primăvară în același context și așa se manifestă explicit puterea vindecătoare a relațiilor, atât cele pe care le avem cu noi înșine cât și cu cei din jurul nostru care ne vor oglindi pe noi pe cât de autentic o vom facem și noi cu ei.

Iar în final o să vă descriu imaginea pe care o am în minte, este o fotografie cu mine la vârsta de acum în care țin în brațele pline de tatuaje, o umbră care nu are chip dar despre care știu că sunt eu la o vârstă mai mică și zămbesc într-un soare cald și umbra se răsfață și se lafăie se scarpină de tatuajele care pare că îi plac în mod deosebit, fiind hainele ei de facut plajă în ele.

A început să iasă soarele și umbra care se alintă la mine în brate este rodul……..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: