Dragostea nu doare

Sunt nenumărate situațiile în care cu voie am abuzat de mine și de corpul meu și când faceam acele lucruri totul se traducea sec a doua zi prin fraza, e o parte din tine care vrea să te omoare. Ceea ce nu găseam însă era răspunsul la întrebarea de ce ? de ce o parte din mine nu mă mai vrea și mai ales de ce o parte din mine să fie autoarea unor dureri si abuzuri îndreptate tot către mine deci implicit și către ea.

Puterea si forța cu care se întâmplau abuzurile reprezentau cu mult peste ce exista în cealaltă parte a balanței, prin urmare aveam o durere reziduală surdă și constantă pe care o purtam în mine. Și tot durerea era cea care deschidea calea spre ceea ce urma să se definească într-un nou abuz. Pentru ca ea, durerea să fie mai ușor de dus, de metabolizat……

Totul pentru durere.

Și mai era o întrebare, ok și ce fac cu partea aceea, cum să-i țin piept când vine și pune stăpânire pe adultul meu, când îl face să vorbească și să acționeze de parcă nu ar fi despre el ci despre altul, despre un altul care trebuie eliminat sau de care trebuie scăpat cu orice preț.

Premiul erau momentele de colaps, de abandon total, de experiențe la limita supradozei, la limita vieții. Acolo unde pentru multi începea sfârșitul acolo frica dispărea și mă putem regla, în liniștea dinaintea…………acolo mă simțeam acasă, pe buza haosului mirarea era de ce oare nu mă înghite și de ce mă tot trezesc a doua zi.

Deși nu mi-am dorit niciodată să mor sau să îmi pun capăt zilelor dacă mă uit în spate au fost foarte multe dățile când am jucat ruleta rusească într-un fel sau altul. Au fost dăți când am supraviețuit din șansă și nimic mai mult. Și mi-am îngrijit rănile și am mers mai departe. Durerea a fost mereu prezentă și niciodată nu am înteles cum de o acceptam așa ușor ba mai mult de ce o căutam atât de des. Mi-a fost simplu să arunc vina pentru toate acestea pe partea din mine care vrea să mă omoare.

Și cu toate că ma miram că mă trezesc și că respir niciodată nu mi-a părut rău pentru că era așa. Dimpotrivă mă scuturam tot când mă gândeam pe lângă ce tocmai trecusem și cu toate acestea undeva în sinea mea știam că o voi face iar.

Și chiar când consumul a încetat și am ales viața din simplul fapt că am avut într-o zi conștientizarea puternică că viața e ceva ce se trăieste prin prezență și nu se ucide prin absență și neglijare, din tot ce era în trecut, relația mea cu durerea a rămas la fel de puternică . Și-a schimbat forma de manifestare dar a rămas acolo.

Și a rămas într-un mod subtil în care am simțit de exemplu să-mi las demonii să iasă la suprafața pielii prin tatuajele de pe corp, ca o formă de acceptare a lor ca parte din mine. Ceea ce nu înțelegeam de data aceasta era de ce când mă duceam la salon să mă tatuez în loc să mă deranjeze durerea, ațipeam câteodată și aveam sentimentul că atunci când mă tatua, Cezar de fapt mă alinta și avea grijă de mine. Simțeam că aparțin acelei lumi a tușului bagat cu acul sub piele până ia forma a ce dorești să lași să iasă din tine. Acelei lumi care rădea și se regla sub bâzâitul acului

În durerea provocată de el.

Similar se întâmpla și când îmi mai făceam câte un piercing. După puseul acut de durere urma o relaxare plăcută. Chiar m-am auzit zicâdnu-i lui Eduard când era cu acul la urechea mea, dă-i liniștit că doare o secundă și o să fie bine după.

Și durerea era tot acolo, mereu, nelipsită, cunoscută ca o prezența constantă, parte din mine, mă însoțea, mă făcea să o simt, mă lăsa să o uit, pentru ca apoi să îmi lipsească și să îmi fie dor de ea. Durerea cred că era una din puținele părți din mine care nu cunoștea frica din simplul fapt că nu o abandonasem niciodată, era mereu și era acolo.

Dacă dragostea nu a fost ceva constant durerea a fost mereu acolo nu m-a parăsit niciodată, a fost ceva prin care, chiar dacă este ceva dificil de integrat, eu mi-am confirmat și securizat existența.

Nu te mai sabota, nu iți mai fă rău auzeam în jurul meu dar ceea ce auzeam ca replică în mine și încă mai aud dacă e să ascult si după ce se termină melodia, este cum să renunț la singura prezență constantă din viața mea, băi deștepților care le știți voi pe toate ?

Ceea ce mă intriga însă este că nu simțeam plăcere din durere și fără să neg importanța ei din viața mea era un gând ce nu mi-a dat pace. Ok a fost acolo mereu, nu m-a tradat, câteodata a fost singurul lucru pe care l-am avut lângă mine dar niciodată nu s-a simțit ca plăcere. Și atunci de ce ?

Răspunsul a venit în urma terapiei personale când am realizat că plăcere poate să însemne și absența durerii pentru mine și atunci simplul fapt că o simt și mi-o provoc aduce cu sine vestea că va și trece și va fi bine. La fel cum am realizat că am avut foarte multe momente în care dragostea si reglarea emotională au venit după momente lungi de durere și chin.

Practic foloseam durerea ca un vestitor pentru o plăcere sau o stare securizantă ce avea să vină.

Momentul a fost de wow efectiv și încă sunt sub acel efect pentru că deodată nu mai este o fraza seacă care spune Răzvan este o parte din tine care vrea să te omoare fară să stie să răspundă și la întrebarea de ce ci este un stare care are mult sens și care îmi arată că altfel nu am știut cum să caut să trăiesc de fapt și că oricât de greu ar părea de crezut nu să îmi fac rău vroiam prin durere ci era singura cale prin care eu am știut să ajung la plăcere și la un bine securizant.

Ori dacă nu durerea era destinația nu mai rămâne decât să mă las să experimentez și alte căi de a ajunge la plăcere și la dragoste.

Am început. O să scriu și despre asta.