Dincolo de tine…….

Aveam nevoie doar să stai cu mine, doar să fii acolo, nu era nevoie sa zici nimic, nu era nevoie să faci nimic, nu vroiam soluții, nu vroiam să plângi tu în locul meu nici să-mi spui tu mie ce gust au lacrimile mele sau cum să fac să doară mai puțin. Să mă inveți cum să doară mai puțin ceva cu care tu nici nu puteai să vii in contact.

Nu vroiam aprobarea ta pentru felul în care sunt aveam nevoie să știu că mă poți duce, că poți trăi și cu această parte a mea fără să simți nevoia să o cerți, să o faci să se simtă rău, stricată, nepotrivită, gresită și asta doar pentru că ce răbufnea din spatele ei era ceva ce te speria atât de tare incât frica de a nu te anula te făcea să lupți cu toate armele pentru ca să stai deoparte.

Cu toate armele sus să ridici ziduri inalte între sentimentele mele autentice și tine pentru ca tot aceste ziduri să devina si cele care mă despart de mine. Pentru că doar așa, dacă inchideam în turnul de fildeș emoțiile pe care nu le puteai tu modula, te puteam avea lângă mine, doar așa nu iți mai era ție teamă și doar așa mă puteai iubi într-un fel in care să îl simt și eu.

Chiar dacă eu nu mai eram chiar eu pentru că lipsea o bucată din mine, poate cea mai importantă…….cea autentică. Dar când a merge mai departe e ceea ce contează faptul că te dai pe tine la o parte e ceva acceptabil. Pentru că așa fad, rupt, schilodit, sfâșiat, spart în cioburi, împrăștiat în toată ființa ta, dat la o parte, culmea tot de o a ta parte ai mers mai departe.

Sa te dai la o parte ca să mergi mai departe.

Și tu când auzi spui că e vina mea, că eu sunt cel de vină pentru că tu ai încercat dar eu te-am respins, că de fapt tot eu sunt ăla care nu sunt în regulă și te fac să te mai simți și prost. Sau judeci ce se vede la suprafață. Judeci vorbele pe care le auzi fără să te întrebi dacă eu mai aștept un răspuns sau dacă am așteptat vreodată.

Dacă vreodată am vrut să faci.

Să faci mai mult decât să fii.

Să fii pentru mine.

Să mă ții.

Să mă susții.

Să mă conții.

Să vii.

Să vii cu mine acolo în adânc, printre umbre și fantome, printre cele mai mari frici, cele mai adânci răni și cea mai copleșitoare tristețe din câte există. Acolo unde crezi că viața se sfârșește într-o încremenire eternă când de fapt e locul de unde o dată ajuns ai o șansă să începi să trăiești. Să vii cu mine și să le dai un nume, la cele de nesuportat, de neuitat, de nenumit de netrăit. Și cum să faci de fapt asta când doar să mă iei de mână pe poteca aceea era ceva ce era prea mult pentru tine.

Mult timp am căutat vină, e multă furie încă pentru că e multă durere și tristețe încă.

Dar nu despre vină este povestea aceasta ci despre dragoste pentru că din dragoste s-au întâmplat toate de mai sus. Din dragoste așa cum s-a putut așa cum ai știut și nu pot să zic că nu te-ai străduit.

În ultimul timp aud des în jurul meu, ok și ce mai e de făcut acum, timpul înapoi nu se mai poate da. Și așa si e, poate să zici de la vorba unui formator de al meu, ok știu că au fost lucruri care nu s-au asezat așa cum ai avut nevoie uite lasă-mă să-ti plătesc și eu 10 ședințe de terapie, ca o intenție de reparație simbolică. Sau cum zicea alt formator, asta e câteodată cu cele mai bune intenții o dăm de grindă și ni se întâmplă și celor mai buni dintre noi sau cum am auzit o data sau de doua ori in terapie,probabil că si acolo de mai putine ori decat am simțit să o aud, îmi pare rău că………….

Dar să o zici, ca și cum crezi în ea, nu doar pentru că știi că asta e de zis. Să o zici pentru că o simți, atât de adânc încât doar când o rostești și ți se cutremură toată ființa. Și așa cum tu tremuri vibrația aia mă poate prinde și pe mine și să îmi dea spațiul de care am nevoie.

Căci e rândul meu acum să fiu pentru mine.

Sau să nu faci nimic și poate să faci totul nefăcând nimic. Să iubești dincolo de cuvinte, dincolo de gesturi.

Să fii și atat, atat si nimic mai mult, alături de mine, dincolo de tine.