Emoții și noi

Am momente când în interacțiile mele cu ceilalți sunt atât de deschis și profund încât reușesc să trăiesc ca într-un film tot ce este relevant și îmi transmite persoana respectivă. Simt emoțiile ei, sunt acolo. Și atunci reacțiile mele sunt ca un râu, curg fluent nezdruncinate de zgomot sau alte bariere de comunicare. Sentimentul este unul pe care îl simt natural și modest în momentul acela aproape umil și plin de recunoștiință. Este un sentiment cald de bine care îmi învăluie sufletul.

Nimic brutal nimic arogant. Deloc intens, se așează între mine și cel cu care sunt și ne ia în brațe și ne descântă pe amândoi.

Un sentiment mamă.

Timpul în aceste interacții se comprimă și se dilată după cum este nevoie de el în această călătorie în doi, nu se pierde nu presează, nu întârzie ci este acolo și ne ajută în proces. Da poate că zboară câteodată dar nu deranjant. O face lin ajutând prin trecerea sa la legănatul nostru.

Legănați de viață, apar emoții care cresc în intensitate care curg de la unul către celălalt pentru ca să stea în spațiul relațional atât cât au nevoie să se regleze, atât cât e nevoie sa fie conținute și metabolizate,integrate. Și poate că aici e un moment în care de cele mai multe ori îmi vine să ies din relație doar și pentru că emoțiile se simt așa cum sunt ele fără defense sau raționalizări. Tristețea e autentică și adâncă, furia este puternică și sfâșietoare, dezgustul este la nivelul la care se manifesta la începuturile umanității cand ne semnala otrava, frica ne cutremura fiecare por, fiecare celulă simte fiorul ei rece, disprețul parcă vrea să ne rupă de ceilalți sau de noi înșine, bucuria este o agitație atât de mare încât aproape ne doare și ne face să nu putem sta locului.

Și cu toate că reacția poate să fie de evitare de fiecare dată când am ales conștient să stau cu emoțiie pe care le aduce cealaltă persoană precum și cu cele care vin din interiorul meu, am observat că după un timp ele scad în intensitate. La început la un nivel la care să poată fii atinse cu mintea, să poată fi simțite cu tot corpul să poată fi luate în brațe și ascultate.

Pentru că DA emoțiile vorbesc și când nu rostesc nimic ele tot ne vorbesc și se ajută de corp pentru a se face auzite și pentru a ne da șansa să le înțelegem. Iar noi din momentul în care alegem să stăm cu ele ne conectăm, la emoții, la mesaj, la senzatii, la noi și la cel din fața noastră. Și așa începem să avem o relație cu emoțiile noastre și pe măsură ce relația avansează cu atât ea se simte mai bine pentru ca în final când ne vom fi reglat în acel context relațional și emoțional să simțim o ușurare, o senzație plăcută de gol în stomac poate, acel gen de gol pe care il lasă în urmă o povară care până atunci atârna greu pe umerii noștrii.

Și rămâne un zâmbet larg în suflet, poate și pe chip, sclipirea aceea unică pe care o vedem în ochii celuilalt, acel mulțumesc care ne umple de viață.

Mulțumesc că ai fost cu mine, mulțumesc că m-ai ascultat, mulțumesc că ai rămas până la final, mulțumesc că m-ai primit, mulțumesc că nu m-ai judecat, mulțumesc că nu m-ai zdruncinat, multumesc că m-ai acceptat, mulțumesc că nu m-ai condiționat, mulțumesc că m-ai oglindit, mulțumesc că ai lăsat să se aseze, mulțumesc pentru relație, mulțumesc pentru că mi-ai validat ce ai putut să validezi, mulțumesc pentru că ai fost………..

Și da sentimentul este reciproc…….Și eu mulțumesc.