Rotund

“Destiny has two ways of crushing us – by refusing our wishes and by fulfilling them.”
― Henri F. Amiel

“I had embraced you…
long before i hugged you.”
― Sanober Khan, A Thousand Flamingos

Când spunem că dragostea este despre siguranță dacă ceea ce ne reprezentăm ca imagine mentală este centura auto sau bocancii cu bombeu de metal sau normele ISU există posibilitatea să nu putem să asociem ceea ce simțim cu ceea ce gândim, să nu putem face puntea dintre sentimente și gânduri.

Dacă însă ne vom uita la dragoste ca stare, ca fel de a fi sau a simți într-un anumit moment lucrurile pot arăta diferit. Ca stare de exemplu ca atunci când stai în pat lângă cineva drag și auzi cum mâinile tale mari transmit dragoste atunci când sunt în contact cu corpul ei sau simți cum degetele fine și umede de emoție care îți mângâie tâmplele și părul încep să te facă să intri într-un fel de transă, să te scufunzi în saltea. Să simți cum tot ce e greu în tine pleacă și rămâne o senzație caldă de plutire. Fără de griji, fără de frică, nimic de făcut într-o suspensie a unui prezent etern. Sunt secunde de iubire care se simt ca ani din viață. Te unești cu acel sentiment devii una cu el, te scufunzi și îl trăiești cu toată ființa ta.

Este ceva cunoscut acolo, ceva ce ai mai trăit cândva sau cu care ai venit pe lume știind să simți și să cauți. Este vitalitatea însăși care izvorăște când reușești să unești amorțirea cu viața. Și spun când unim ideea de finalitate cu cea de viață tocmai pentru că sentimentul de siguranță contrar a ceea ce am putea să credem inițial nu apare când noi am reușit să ne apărăm de toate cele care ni se puteau întâmpla ca să nu ne anihileze ci tocmai când am acceptat să trăim viața cu tot cu incertitudinea momentului și certitudinea finalității ei. Pare un paradox dar a simți viața din plin se poate doar după ce nu vom mai fi fugit de ideea că nu e ceva clar,cert și infinit. A accepta finalul ca parte din ceea ce trăim ne face să fim capabili de a avea un prezent rotund plin de dragoste și tocmai sentimentul de siguranță din secunda prezentă modul cum simțim acest prezent. Și când deschidem ochii este zâmbetul cel care ne face să știm că nu visăm și este real ceea ce simțim, zâmbetul larg și cald care se potrivește cu cel pe care l-am văzut pentru prima dată când am deschis ochii pe această lume.

Și așa viața vine………cum acceptăm însă că și pleacă sau că nu stă cu noi în forma aceasta pentru totdeauna. Probabil că ne-am putea întreba unde ne aflăm noi în acest proces de acceptare, pe unde ne situăm în acel continuu de la negare la îmbrățișare ? La mine de exemplu ideea de moarte îmi este cel mai prezentă în viață, pe langă evenimentele care mă pun în contact direct și care vin când și când, prin vise recurente, coșmaruri în care într-un fel sau altul ma văd în fața momentului final și mă trezesc de obicei transpirat și înfricoșat fix înainte să fiu înghițit de ele, după ce mă lupt teribil cu ceva ce știu că mă va înghiți oricum.

Până recent aceasta era dinamica și îmi parea normală, cum să nu te lupți cum să nu te împotrivești……..cum să nu fii terifiat de experiență.

Chiar dacă este doar în vis……..

Și tocmai pentru că am ajuns într-un context în care am vorbit despre vise împreună cu mai multe persoane am avut parte de ceva ce a schimbat felul meu de a simți și de a gândi despre. Am simțit cum de fapt în vis ceea ce eu nu acceptam nu era ca eu să fiu anihilat ci faptul că nu pot schimba acest lucru. De aceea mă luptam și de aceea eram îngrozit.

Mi-am dat seama că trebuie să mă las să mor în vis pentru a putea trăi în realitate.

Asta tot încerca mintea mea să îmi spună.Să nu mai lupt cu ceva ce nu pot schimba ci să accept că există și face parte din experiența mea. Și am spus în acel cerc că mi-am adus aminte de vorba pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. În cazul meu ceea ce am de gând să las să moară este tocmai frica de faptul că viața așa cum o știu la un moment dat se termină.

Și ca să revin la viață voi reveni la imaginea din începutul textului și la sentimentul de siguranță. Cum să poti simți siguranța și iubirea când undeva în spate în fundal tu alergi și fugi mereu crezând că te lupți cu ceva ce face parte din ceea ce trăiești. Cum să poți să primești energia acelor mâini mari sau acelor degete mici care să iți arate cum se simte dragostea când tu te gândești că poate vei suferi și de fapt acest lucru este o proiecție a felului în care crezi că se simte finalul.

Oare dacă faci asta nu te vei trezi primind pentru ca în secunda doi să respingi ceea ce tocmai ai primit ? Și să funcționezi când prea gol de dragoste când prea plin și prea speriat de ea ? Poate că în loc să înnoți cu ardoare spre sau cu disperare dinspre tot ceea ce ai de făcut e să te lași pe spate să plutești.

Să plutești și să trăiești……

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: