Petală în dar

“You are imperfect, you are wired for struggle, but you are worthy of love and belonging.” Brene Brown

I-ai pune cercei sufletului tău mă întreabă cel din fața mea căruia tocmai îi explicasem cum se ajunge cu metroul la Piața Victoriei. Era un băiat cu hainele murdare dar cu un zâmbet larg pe chip care ținea o floare în mână. Sufletul meu are cercei deja i-am răspuns și am zâmbit când am văzut că este mirat de răspunsul primit. S-a uitat un pic la mine a rupt o petală din floare mi-a dat-o a zâmbit și a plecat mai departe. M-a impresionat și am luat petala și am pus-o în buzunar ca pe un cadou de preț.

O simțeam ca fiind valoroasă deși nu știam de ce.

La scurt timp s-a întors și uitându-se la mine m-a întrebat daca mi-a dat petală din floarea lui, i-am arătat-o și i-am spus că simt să-i dau o călătorie către Piața Victoriei. A zâmbit larg și cu multă bucurie în glas m-a întrebat dacă mă poate lua în brațe. Răspunsul meu automat a fost că nu îmi plac îmbrățișările. A făcut câțiva pași s-a întors a pufnit în râs și cu o voce dumnezeiesc de sigură a zis :

Stai liniștit că o să vină vremea când o să îți placă.

Vorbele lui m-au cutremurat de emoție au fost ca o găleată de apă pe care viața mi-a aruncat-o pe suflet. Atât de puțin și cu toate acestea infinit de mult. Atât de simplu dar mai complex decât putem simți. Lângă noi și parcă de neatins.

O dragoste nepermisă să o trăim.

Pe care nu ne-o permitem să o trăim.

Nu ne dăm voie.

Să luăm contact.

Să simțim.

Să tremurăm.

Să fim vulnerabili.

Să gângurim deși am depășit de mult vârsta biologică pentru așa ceva.

Să plângem deși nu suntem triști.

Să împărtășim celor de lângă noi cât de mult contează.

Să primim dragostea atunci când vine necondiționat.

Să iubim și să fim.

Eric Berne spunea că ” Ne naștem prinți și prințese și societatea ne transformă în broaște” și asta se întâmplă când ne pierdem pe noi, când în urechile noastre nu răsună în ecou Te accept și te iubesc pentru ceea ce ești. Când noi nu auzim aceste cuvinte pentru a putea să ni le spunem mai târziu atunci când avem nevoie de ele. Când ceea ce auzim este : nu crește, nu fii copil, nu te bucura, nu plânge, fii perfect, încearcă din greu, fă pe plac, fii puternic, nu contezi, nu ești important, nu exista……..dispari…….

Atunci devenim acei adulți cărora nu le plac îmbrățișările, în parte poate pentru că ne pun în contact cu neterminata durere cauzată de lipsa lor, a dragostei din interiorul acestora și în parte pentru că considerăm că nu le merităm că nu am fost suficient de buni.

Îndeajuns de utili pentru cei care ne păstoreau sufletul.

Ajungem să respingem tocmai lucrul după care în secret, in vis sau în mod inconștient alergăm sau nutrim speranța că va veni o zi când îl vom primi. Când în sfârșit vom fi văzuți și auziți. Și facem asta cu ochii triști și foarte atenți către cei de lângă noi.

În exteriorul nostru.

Când de fapt în interior tot ceea ce răsună este că nouă nu ne plac îmbrățișările.

Ce ziceți i-ați pune cercei sufletului vostru ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: