Despre petece și suflete

Mi-am propus să scriu atunci când ceva mă atinge emoțional într-un mod intens și revelator pentru mine. Mă uitam la un clip cu un cățel care se reunește cu stăpânul lui după 7 luni în care fuseseră despărțiți și ceea ce am observat a fost că se apropia foarte timid și amușina de mai multe ori pentru ca apoi să își rezeme capul de piciorul stăpânului și într-un final să inceapă să dea din coadă și să se bucure într-un mod evident. La început am fost mirat pentru că nu am văzut bucuria pe care mă așteptam să o văd pentru ca deodată să mă inunde un amestec de tristețe adus de conștientizarea că ezitarea aceea, lipsa de bucurie putea să fie de la faptul că efectiv nu credea că e real ceea ce trăiește, că nu credea că mai e posibil ca să se întâlnească cu persoana care îi dăduse atât de multă dragoste și chiar dacă o avea în fața ochilor și o mirosea și o simțea ca fiind reală, o parte din el nu-l lăsa să se bucure de mângâierile ce le primea.

Mă întreb dacă nu cumva ceva similar se întâmplă și la noi, la oameni când trăim un abandon emoțional în relație cu adultul pe care îl investisem cu toată dragostea noastră și la care ne uitam ca la un zeu. Când zeii ne părăsesc cred că o parte din noi ne va proteja de toată durerea aceea copleșitoare pe care nu avem resursele să o simțim ca și copii și ne va ajuta să trecem peste, cel mai probabil îngropând-o într-un colț ascuns adânc și cu un lacăt uriaș pe el astfel încât să nu o mai găsim vreodată. Și așa facem față.

Practic noi nu apucăm să simțim și să plângem ceea ce tocmai am trăit și am pierdut, mai exact dragostea persoanei care conta cel mai mult pentru noi atunci. În acel moment când eram atât de fragili încât fără puntea emoțională cu părintele rămâneam pradă disperării. Acel urlet sinistru, negru, acel ghem de durere imposibil de tolerat, de netrăit. Practic din faza de șoc trecem direct în faza de supraviețuire. Și trăim așa.

O ducem.

Dar ca acest petec pus pe inima noastră să țină pe termen lung va fi nevoie să îl rafinăm în timp să tot adăugăm cusături care mai de care mai rezistente și să-l îngroșăm. Și facem asta pe de o parte adâncind gaura în care am ascuns durerea și pe de alta generându-ne convingeri că dragostea nu mai există sau că nu mai putem fi iubiți, că ce a fost nu mai revine. Dacă facem asta suficient de des și de mult există șansa chiar să nu mai simțim ce a fost.

DAR

Un petec peste dragostea pierdută este de fapt un capac și peste dragostea ce va să vină.

Și în acest moment revin la clipul de care vă vorbeam inițial pentru că suntem ca și acel cătel care nu se bucura la întâlnirea cu stăpânul lui. Nici noi nu ne mai putem bucura de dragostea pe care o primim de la ceilalți efectiv nu ne lăsăm să o simțim, nu ne putem bucura de ceva ce nu există pentru noi nu ?

Cu toate acestea dacă continui analogia în momentul în care simțim că tocmai ceea ce ne-a protejat atunci de durere este ceea ce ne ține acum departe de dragoste cred ca vom fi cu un pas mai aproape de ea. Probabil că va durea rău și că vom plânge mult și e ok să ne validăm durerea pierderii în acest fel să oferim emoției respectul cuvenit și să nu-i trunchiem mesajul acum că suntem adulți și nu ne mai copleșește. Poate avem nevoie să nu fim singuri în moment și asta e la fel de ok.

Plângând ceea ce am pierdut atunci aducem la viață acum în prezent dragostea prin simplul fapt că-i recunoaștem existența, că o scoatem la lumină. Scriam mai de mult că dragostea nu doare și o sa completez acum că așa este nu dragostea doare ci pierderea ei și dacă nu ne permitem să trăim această durere într-un cadru în care să ne simțim siguri, însoțiți sau nu în proces, rămânem fără acces la intimitatea și dragostea viitoare. Vom supraviețui, vom găsi surogate dar undeva ceva se va simți lipsă în noi și incomplet sau gol . Și incomplet nu pentru că ceva lipsește din noi ci pentru că ținem inchisă o ușă și nu lăsăm să iasă durerea afară pentru ca să facă loc iubirii să îl umple.

Nu simt că e ușor, îmi este frică și cu toate acestea toată ființa mea îmi spune să nu mă opresc.

O voi asculta.

Simt că îmi datorez asta mie.

P.S. las aici si link-ul cu clipul la care am facut referire https://www.instagram.com/reel/CmRhveXpmjm/?igshid=YmMyMTA2M2Y=