Răzvan Popa

Toți Băieții………..

“Trebuie să mai ai haos în tine ca să poți da naștere la o stea care dansează ”

“Când te uiți îndelung în abis, abisul va privi și el spre tine”

F. Nietzsche

În postarea Alergăm sau fugim vă povesteam de un băietel mic și gras care apare lângă mine când alerg și îmi e greu și care mă ia de mână și prin prezența lui mă face să plâng de fericire la fel cum atunci când lipsește o vreme îndelungată îmi e un dor nespus de el. I-am promis la un moment dat că voi fi mereu și necondiționat pentru el și că poate să vină și să plece după bunul plac pentru că pe mine mă va găsi tot acolo. Mi-a zâmbit într-un fel pe care nu l-am înteles cu totul atunci ci mai târziu când am realizat că el nu pleca nicăieri eu eram acela care nu mă uitam suficient de mult in abis……….

Te văd, existi, trăiești

“Există persoane care dăinuie în lume nu ca oameni sau ca obiect ci ca picățele sau pete pestrițe pe obiectul respectiv…..”

Gogol – Suflete moarte

Eric Berne scria despre cutumele existente în unele culturi moderne în care dacă după răspunsul la salutul primit și la întrebarea ce faci nu urmează reversul ei către interlocutor ca să-i oferi și lui posibilitatea să spună ce face esti considerat ca fiind nepoliticos întrucât dintr-un anume punct de vedere ignori existența interlocutorului tău.

Poartă centura……..

“It is never to late to be who you might have been”

George Eliot

Sunt la mijlocul unui traseu destul de dificil, pe stâncă, simt oboseala pentru efortul depus ca să ajung până aici. Mă uit în jos spre ultimul punct în care am asigurat și văd că e destul de departe de mine. Mă uit în sus spre următorul punct unde pot să mă asigur iar și văd că mai am de făcut niste mișcări până la el și nu din cele simple. Niște nimicuri de prize, prin urmare înteleg că forța nu îmi va fi de mare folos ci va trebui să am mare grijă la cum îmi poziționez corpul și cum îmi păstrez echilibrul. Totodată știu că nu mai pot să stau mult în poziția în care sunt. Mă uit spre partenerul meu care mă filează și văd că e atent. Sentimentul liniștitor ca atunci când porți centura de siguranță să zicem.

În liniștea dintre gânduri

“In that tiny space between your thoughts, God is whispering : you are never alone i’ve always been within you in your heart in your breath in your tiny space between your thoughts”

Am primit cele de mai sus de la o prietenă sub formă de mesaj audio, la început am crezut că vocea ei este ceea ce mă liniștește și îmi dă o stare de calm și de pace pentru ca apoi să realizez că de fapt senzațiile veneau exact din acel spațiu de liniște dintre gândurile mele la care făcea referire.

Îmbrătișări frânte

“The worst kind of evil is the wrong kind of love, love that clutches and possesses rather than loosening and liberating. . “

Mă întorceam de la o tură de iarnă, era deja noapte și eram pe autostradă mai aveam puțin până în București și am realizat că uitasem căldura din scaunul Adrianei la maxim, am tresărit și am întrebat-o dacă nu îi e cald. Mi-a spus să stau liniștit că-i este foarte bine așa, că față de apa cu care face duș câteodată e chiar lejer. Am continuat discuția întrucât am vrut să aflu de ce să faci duș cu o apă atât de fiebinte. Răspunsul a fost scurt : Pentru că simt că mă ia în brațe, am înțeles instant la ce luat în brațe se referea și la ce caldură, am simțit-o în tot corpul exact la fel cum o simțisem cu ani în urmă la câteva secunde după ce ridicasem capul de pe buletinul meu și lăsasem din mână banconta de 1 leu facută sul cu care prizasem. Caldură, liniște și bine……..e pace când demonii dorm…….

Despre ceea ce căutăm…….

“Dacă eu nu sunt pentru mine atunci cine este pentru mine ?

Dacă eu sunt numai pentru mine atunci cine sunt eu ? ”

Erich Fromm

“Ceea ce căutam asiduu ne-a găsit de mult de fapt” Dintr-o discuție cu un tip care stătea cu cortul pe o plajă în Lefkada am rămas cu replica aceasta adânc întipărită în minte, urmărindu-mă până în prezent ca și cum m-a găsit de mult de fapt.

Existenţialism în Fereastra Mică a Sâmbetei

“Noi oamenii suntem singurele creaturi pentru care propria existenţă este o problemă” ,

“Ceea ce îi înspăimântă pe mulţi în legătură cu moartea nu este pierderea viitorului ci pierderea trecutului”

M.D. Irvin Yalom

Cu puţin timp în urmă am parcurs împreună cu o prietenă bună Creasta Făgăraşului integral de la vest la est. A fost o călătorie, o experienţă, o trăire în sine. De când am lăsat maşina în spatele nostru şi am început urcarea cu rucsacii grei în care aveam cele necesare pentru cele patru zile cât planificasem să dureze călătoria am simțit cum se schimbă ceva, cum pe lăngă locurile minunate pe care doream să le văd voi descoperi și altele și cum în afară de lucrurile pe care vroiam să le aflu mai sunt și altele care stau să iasă din cutie. Cu toate acestea spre deosebire de alte dăți când probabil că aceste necunoscute mi-ar fi produs o stare de agitație și cel mai probabil aș fi vorbit până aerul din plămâni cât și răbdarea interlocutorului s-ar fi terminat, acum ceea ce simțeam era o senzație placută de calm interior.

Fugim sau alergăm ?

Când cu puțin timp în urmă o persoană pe care am cunoscut-o într-o tabară de cățărat mi-a spus ” O dată ce ai plecat e foarte greu să te mai oprești undeva iar de întors……” am simțit un ghem în stomac și o grămadă de senzații contradictorii. Pe de o parte un impuls să mă duc ca din pușcă ceva în genul atleților care pornesc din blocstart iar pe de altă parte o stare de ezitare cu o multime de întrebări care pluteau deasupra ei, oare vrei sa fugi ? de cine ? de ce ? este doar o evitare ? etc etc.