Răzvan Popa

Despre salvatori și supraviețuitori…..

“This is the Meaning of True Love, To Give Until it Hurts”

Mother Teresa

Sunt dăți când simțim că trebuie să-i salvăm pe cei din jurul nostru, de obicei pe cei dragi nouă. Și de obicei simțim acest lucru atât de puternic încât considerăm că este menirea noastră de moment sau pe termen lung după caz . Suntem pregătiți să consumăm toată energia pe care o avem în operațiunea de salvare, doar e vorba de ceva ce nu este departe de sintagma pe viață și pe moarte. Luptăm așadar pentru viața lor sau pentru o viață mai bună a lor. Stăm și alegem cu grijă cuvintele, facem planuri mărețe și indrăznețe, ne dedicăm cauzei.

Este ok să…….

“Three things make people want to change. One is that they hurt sufficiently.

Another one is when they discover that they can.”

Thomas A. Harris

Pentru că în această perioadă a anului ne reunim cu persoanele pe care generic le denumim cei dragi și pentru că obișnuim să facem acest lucru an de an și dacă ne gândim bine de mai multe ori pe an de sărbătorile legale în cerc extins sau de sărbători onomastice în cerc restrâns, am ales să privesc și prin prisma experienței proprii această adunare.

Relații vindecătoare

” There’s unconditional love there. You hear that phrase a lot but it’s real with me and her. She loves me in spite of everything, in spite of myself. She has saved my life more than once. She’s always been there with her love, and it has certainly made me forget the pain for a long time, many times. When it gets dark and everybody’s gone home and the lights are turned off, it’s just me and her.

We get old and get used to each other. We think alike. We read each other’s minds. We know what the other wants without asking. Sometimes we irritate each other a little bit. Maybe sometimes take each other for granted. But once in a while, like today, I meditate on it and realize how lucky I am to share my life with the greatest woman I ever met. You still fascinate and inspire me. You influence me for the better. You’re the object of my desire, the Earthly reason for my existence.

I love you very much.“

John (Johnny Cash’s 1994 note to his second wife June)

Când două inimi bat în același ritm sau două minți gândesc la fel ori dintr-o respirație se hrănesc doi sau când dragostea nu are o direcție sau o margine ci mai degrabă este omniprezentă și atotconținătoare. Când fiecare pas este de fapt o legănare în îmbrățișarea celuilalt și când eu-l este în relație cu celălalt.

În ghearele Umbrei……..

“Have you run your fingers down the wall
And have you felt your neck skin crawl
When you’re searching for the light?
Sometimes when you’re scared to take a look
At the corner of the room
You’ve sensed that something’s watching you

Fear of the dark, fear of the dark
I have a constant fear that something’s always near”

Iron Maiden – Fear of the dark

Cred că aveam cam 5-6 ani când noaptea după ce ai mei mă pregăteau de culcare în locul lui Moș Ene începeau să se trezească toate creaturile care mai de care mai odioase și mai înspăimântătoare. Parchetul din casă scârtâia sub apăsarea pașilor cei grei care se apropiau de mine. Veneau să mă ia să mă inghită cu totul. Și eu eram atât de mic și de lipsit de apărare încât în loc să mă intorc cu spatele la perete și cu fața spre camera ca să pot să văd dacă chiar vine cineva, mă intorceam invers, mă lipeam de zid și mă rugam să adorm și să scap si de data aceea, să apuc să îmi văd părinții în dimineața următoare.

Cel care iubește…….

“Look within. Be still. Free from fear and attachment, know the sweet joy of living in the way.”

“You only lose what you cling to.”

Buddha

Într-un experiment cercetătorii au pus langă un pui de maimuță o mamă surogat din sârmă cu un biberon plin de lapte în brațe și o mamă surogat confecționată astfel încât să semene cât mai mult cu cea reală.

Dansând cu obiectele

“It is better to be a sinner in a world ruled by God than to live in a world ruled by the Devil”

W.Ronald D.Fairbairn

Astăzi îmi propun un exercitiu imaginativ, să spunem că suntem copii mici dar mici mici de tot, poate abia ieșiți din locul acela după care probabil tânjim o viață întreagă, unde era cald și unde să fim legați ombilical de mama nu reprezenta o simbioză nesănătoasă, unde tot ce era de făcut era să plutim în lichidul amniotic și să fim…….probabil că dacă întrebi adulți trecuți prin viață mulți ar sări înapoi în piscină dacă li s-ar da de ales. Dar nu despre alegerea aceasta este exercitiul nostru.

Doar tristețea și noi……

“Courage is not the absence of despair; it is, rather, the capacity to move ahead in spite of despair. ”

Rollo May

Dacă cineva iți spune că tristețea e surdă îl crezi ?

Toți Băieții………..

“Trebuie să mai ai haos în tine ca să poți da naștere la o stea care dansează ”

“Când te uiți îndelung în abis, abisul va privi și el spre tine”

F. Nietzsche

În postarea Alergăm sau fugim vă povesteam de un băietel mic și gras care apare lângă mine când alerg și îmi e greu și care mă ia de mână și prin prezența lui mă face să plâng de fericire la fel cum atunci când lipsește o vreme îndelungată îmi e un dor nespus de el. I-am promis la un moment dat că voi fi mereu și necondiționat pentru el și că poate să vină și să plece după bunul plac pentru că pe mine mă va găsi tot acolo. Mi-a zâmbit într-un fel pe care nu l-am înteles cu totul atunci ci mai târziu când am realizat că el nu pleca nicăieri eu eram acela care nu mă uitam suficient de mult in abis……….

Te văd, existi, trăiești

“Există persoane care dăinuie în lume nu ca oameni sau ca obiect ci ca picățele sau pete pestrițe pe obiectul respectiv…..”

Gogol – Suflete moarte

Eric Berne scria despre cutumele existente în unele culturi moderne în care dacă după răspunsul la salutul primit și la întrebarea ce faci nu urmează reversul ei către interlocutor ca să-i oferi și lui posibilitatea să spună ce face esti considerat ca fiind nepoliticos întrucât dintr-un anume punct de vedere ignori existența interlocutorului tău.

Poartă centura……..

“It is never to late to be who you might have been”

George Eliot

Sunt la mijlocul unui traseu destul de dificil, pe stâncă, simt oboseala pentru efortul depus ca să ajung până aici. Mă uit în jos spre ultimul punct în care am asigurat și văd că e destul de departe de mine. Mă uit în sus spre următorul punct unde pot să mă asigur iar și văd că mai am de făcut niste mișcări până la el și nu din cele simple. Niște nimicuri de prize, prin urmare înteleg că forța nu îmi va fi de mare folos ci va trebui să am mare grijă la cum îmi poziționez corpul și cum îmi păstrez echilibrul. Totodată știu că nu mai pot să stau mult în poziția în care sunt. Mă uit spre partenerul meu care mă filează și văd că e atent. Sentimentul liniștitor ca atunci când porți centura de siguranță să zicem.