Răzvan Popa

Animalul din tine……

“As if you were on fire from within.

The moon lives in the lining of your skin.”
― Pablo Neruda

Îmbrătișezi, adulmeci, amușinezi, inspiri, prizezi, tragi, te umpli și se face o secundă liniște, o tăcere deplină, un stop complet în care totul se oprește. Nu apuci să îl simți în măreția golului ce îl creează căci în următoarea clipă nenumărate senzații îți invadeză mintea.

Ești și nu ești acolo……

Rotund

“Destiny has two ways of crushing us – by refusing our wishes and by fulfilling them.”
― Henri F. Amiel

“I had embraced you…
long before i hugged you.”
― Sanober Khan, A Thousand Flamingos

Când spunem că dragostea este despre siguranță dacă ceea ce ne reprezentăm ca imagine mentală este centura auto sau bocancii cu bombeu de metal sau normele ISU există posibilitatea să nu putem să asociem ceea ce simțim cu ceea ce gândim, să nu putem face puntea dintre sentimente și gânduri.

Emoții și noi

“One ought to hold on to one’s heart; for if one lets it go, one soon loses control of the head too.”
― Friedrich Nietzsche

Am momente când în interacțiile mele cu ceilalți sunt atât de deschis și profund încât reușesc să trăiesc ca într-un film tot ce este relevant și îmi transmite persoana respectivă. Simt emoțiile ei, sunt acolo. Și atunci reacțiile mele sunt ca un râu, curg fluent nezdruncinate de zgomot sau alte bariere de comunicare. Sentimentul este unul pe care îl simt natural și modest în momentul acela aproape umil și plin de recunoștiință. Este un sentiment cald de bine care îmi învăluie sufletul.

Un trecut două prezente

“Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sîmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

Sunt dăți când trecutul nu este atunci când l-am trăit ba mai mult chiar stă lângă noi pe canapea și se uită la filmul la care ne uităm și noi. Filmul nostru, al vieții noastre. Și nu este un spectator cuminte dimpotrivă este unul care comentează mai mereu și ne dă ghioante și ne spune lucrui pentru ca într-un final să acapareze prezentul cu totul, să-l tină captiv iar nouă să ne dea firmituri mestecate și roase până la epuizare din el.

Mereu și totuna

“The most painful thing is losing yourself in the process of loving someone too much, and forgetting that you are special too.”
― Ernest Hemingway, Men Without Women

Găsesc ca fiind magică ambivalența însemnătății noastre. Cât de mult și în același timp cât de puțin suntem pe această lume. Cum pentru unele persoane însemnăm totul concomitent cu a nu exista pentru alții.

Diferența este emoție.

Dincolo de tine…….

“One of the most toxic things I’ve ever done is ignoring the bad in someone because i love them.”

Aveam nevoie doar să stai cu mine, doar să fii acolo, nu era nevoie sa zici nimic, nu era nevoie să faci nimic, nu vroiam soluții, nu vroiam să plângi tu în locul meu nici să-mi spui tu mie ce gust au lacrimile mele sau cum să fac să doară mai puțin. Să mă inveți cum să doară mai puțin ceva cu care tu nici nu puteai să vii in contact.

Celui care pleacă

“Every broken heart has screamed at one time or another, “I want to know why!”
― Shannon L. Alder

Nu am crezut că intrând in ciorbăria de lângă sală voi retrăi lucruri pe care credeam că le-am uitat complet și pentru a nu știu câta oară mintea îmi dovedește că ceea ce credeam că am uitat pe veci este, mai sigur, ceva ce nu am vrut să ne amintim, ceva cu care nu am vrut să mai intrăm în contact dintr-un motiv sau altul.

Dragoste, nebunie și sens

”There is always some madness in love. But there is also always some reason in madness. ” Friedrich Nietzsche

Simțim, e prea intens, ne doare, suferim ne reglăm ne revenim și mergem mai departe. Mergem mai departe dar nu zicem nimănui. Păstrăm tăcerea asupra acelei suferințe de parcă nu am vrea să o trădăm. Este relația noastră secretă și doar dacă încercăm să o aducem pe buze un munte de rușine ne năpădește și ne preface cuvintele într-o respirație surdă. Și în tot acest timp ea crește și doare și mai tare și face copii, niște balauri cu care începem să ne luptăm in interior. Și cu cât mai mult ne luptăm cu atât mai cu supărare ne uităm la cel ce ne-a făcut să simțim. Facem asta uitând că intens este ceea ce ne-am dorit de la cel de lângă noi.

Dragostea nu doare

“I have absolutely no pleasure in the stimulants in which I sometimes so madly indulge. It has not been in the pursuit of pleasure that I have periled life and reputation and reason. It has been the desperate attempt to escape from torturing memories, from a sense of insupportable loneliness and a dread of some strange impending doom.”
― Edgar Allan Poe

Sunt nenumărate situațiile în care cu voie am abuzat de mine și de corpul meu și când faceam acele lucruri totul se traducea sec a doua zi prin fraza, e o parte din tine care vrea să te omoare. Ceea ce nu găseam însă era răspunsul la întrebarea de ce ? de ce o parte din mine nu mă mai vrea și mai ales de ce o parte din mine să fie autoarea unor dureri si abuzuri îndreptate tot către mine deci implicit și către ea.

Un altfel de răsărit

“The sun,–the bright sun, that brings back, not light alone, but new life, and hope, and freshness to man–burst upon the crowded city in clear and radiant glory. Through costly-coloured glass and paper-mended window, through cathedral dome and rotten crevice, it shed its equal ray.”
― Charles Dickens, Oliver Twist

Când primesti din partea unor persoane cu care nu te cunoști atât de bine remarci de genul ” a început să iasă soarele” legate de persoana ta pe lângă grija pe care o simți vine automat, sau cel puțin în cazul meu așa a fost, întrebarea : Oare cât de mare a fost umbra de fapt și cât de adânc hăul….. ?